Care este cea mai bună modalitate de a îți controla si gestiona emoțiile?

Care este cea mai bună modalitate de a îți controla si gestiona emoțiile?

Există o mulțime de persoane care se confruntă cu situații neplăcute, în care nu știu cum să-și gestioneze în mod eficient emoțiile.

De cele mai multe ori, acestea pun stăpănire pe ele, creându-se, astfel, sentimente de disconfort în anumite situații și chiar atacuri de panică.

Astfel, mulți se folosesc de motoarele de căutare pentru a găsi informații utile despre: „cum să îți controlezi emoțiile”, prin intermediul diverselor articole publicate de medicii specialiști.

Vestea bună este că oricine își poate îndrepta atenția către un tratament pentru emoții puternice, care să amelioreze din intensitatea cu care respectivele sentimente sunt trăite. De asemenea, se poate lua în considerare și folosirea unui test de anxietate, care să identifice care este nivelul de teamă resimțit de pacient.

Există două studii realizate în anul 2010 care demonstrează că un bun control al emoțiilor este generat de propria voință.(1)

Cel de-al doilea studiu face referire și la succesul financiar, care poate avea un grad ridicat de influență asupra emoțiilor resimțite.

Tehnici de gestionare a emoțiilor


Cu căt emoțiile sunt mai mult ținute în interior, cu atăt acestea se vor înrăutăți, existând riscul să degenereze în stări mult mai grave și mai complicate, ne arată ultimele studii.(2)

Astfel, fiecare persoană trebuie să-și accepte emoțiile, să le trăiască așa cum sunt, pentru a evita manifestarea diverselor tulburări, cum ar fi anxietatea sau depresia.

1. Pastile/Medicamente

  • Anxiar – Substanță activă din cadrul Anxiarului este lorazepamul, care este eficient pentru combaterea sentimentelor de anxietate, de depresie. Ameliorează insomnia și, bineînțeles, estompează din intensitatea emoțiilor experimentate. Din păcate, are și căteva efecte secundare care merită menționate: amețeală, oboseală, modificări ale nivelului libidoului, modificări ale poftei de măncare, constipație.
  • Seroxat – Face parte din grupa de medicamente ISRS (inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei) și se dovedește a fi util pentru tratarea tulburărilor obsesiv compulsive, a stărilor de depresie, a anxietății, a tulburărilor de panică și a emoțiilor puternice. Cu toate acestea, are și un efect secundar puternic pe care trebuie să îl ia în considerare orice pacient: faptul că are posibilitatea de a crește apariția cancerului la san cu 620% pentru femeile care îl folosesc mai mult de patru ani.
  • Serlift – Este un medicament utilizat pentru tratarea stărilor depresive, făcând parte din categoria medicamentelor ISRS (inhibitorilor selectivi de recaptare a serotoninei). Printre efectele secundare manifestate se numără și: disfuncții sexuale, căștigarea kilogramelor în plus, insomnii.
  • Cipralex – Are că substanță activă escitalopramul și face parte din categoria antidepresivelor ISRS, folosit pentru ameliorarea diverselor tulburări psihice. Printre efectele secundare pe care oricine trebuie să le ia în considerare se numără și: insomnii, disfuncții erectile, diaree, stări de somnolență, gură uscată, amețeli, oboseală, gripă.

2. Ulei de CBD

Există o mulțime de studii conform carora uleiul de CBD (Cannabidiol) are capacitatea de a activa receptorii 5-HT1, care sunt responsabili de medierea si reglarea neurotransmitatorilor inhibitori.(3)

Cu alte cuvinte, contribuie semnificativ la stăpănirea emoțiilor, a sentimentelor de frică și a diverselor fobii. Astfel, se dovedește a fi un cel mai bun medicament antistres potrivit pentru cei care suferă de anxietate, de depresie sau chiar de stres posttraumatic.

Au fost efectuate studii si pe animale, conform cărora uleiul CBD și-a demonstrat rapid efectul de ameliorare a stărilor neplăcute. Astfel, cercetătorii susțin faptul că uleiul CBD are un rol terapeutic care este îndeplinit cu succes.(4)

3. Tehnicii de a respirație

Un studiu efectuat in anul 2017 pe șoareci demonstrează că celulele nervoase au capacitatea de a conecta respirația cu anumite stări emoționale și mentale. Din acest motiv, persoanele care se confruntă cu anumite stări sufocante trebuie să respire lent, pentru a reuși să se calmeze.(5)

4. Meditația

Meditația se numără printre cele mai eficiente tehnici de gestionare a emoțiilor, pentru că ajută semnificativ la reglarea reacțiilor emoționale, indiferent de gradul lor de intensitate și contribuie considerabil la adoptarea unei stări de bine.

În loc sa încercam sa schimbm experienta emotionala, practicarea meditatiei ne antrenează sa observam emotiile așa cum sunt si sa le acceptam, conform unui studiu.(6)

Se recomandă practicarea meditației de două ori pe zi, în momentele din zi în care pacientul se simte cel mai confortabil. Anumite studii au cercetat meditația și impactul ei asupra persoanei care o practică. S-a dovedit că această are capacitatea de a ameliora stimulii negativi.(7)

5. Sedințe terapeutice

Nicio persoană nu trebuie să subestimeze impactul ședințelor de terapie asupra dezvoltării unei tehnici de gestionare a emoțiilor puternice.

Specialistul este singură persoană avizată care poate oferi indicații adecvate cu privire la controlarea propriilor emoții.

Exerciții pentru controlarea emoțiilor


În prezent, există multe persoane care nu știu cum să-și controleze eficient emoțiile și, din păcate, ajung să le lase să pună stăpănire pe viață lor.

Astfel, le este afectată productivitatea, capacitatea de a gestiona diverse aspecte din viață lor și riscă să sfârșească în situații în care se simt de-a dreptul inconfortabil.

Vestea bună este că oricine poate lua în considerare practicarea exercițiilor de controlare a propriilor emoții. Printre acestea se numără și:

  • Identificarea și numirea emoției simțite – studiile arată că cei care își conștientizează emoția pe care o simt, au o putere mai mare de control asupra ei.
  • Observarea modului de manifestare a emoției – odată ce se identifica impactul pe care emoția îl are în corp, este mai simplu să se dobândească o putere mare de control asupra reacțiilor;
  • Observarea modului în care emoția afectează comportamentul – dacă, de exemplu, emoția resimțită este de rușine, atunci și compormentul este afectat vizibil, printr-o atitudine retrasă.
  • Identificarea găndurilor care acompaniază emoția – In cele mai multe cazuri, gândurile negative sunt cele care aduc un mare deserviciu. Dacă sunt identificate în mod corect, pacientul are capacitatea de a le controla adecvat și de a le folosi în favoarea sa.
  • Identificarea sursei emoției – Fiecare emoție are o rădăcină, un motiv de la care se formează.
  • Acceptarea emoției – cel mai dificil lucru, dar și cel care ajută cel mai mult la gestionarea eficientă a emoției, se dovedește a fi pasul în care pacientul reușește să-și accepte emoția.

În concluzie, procesul de gestionare adecvată a emoțiilor poate să fie realizat conform indicațiilor menționate anterior, dar și cu ajutorul uleiului de CBD, util în reglarea neurotransmițătorilor și în dobăndirea unei stări de liniște interioară.


Sursa:

1. Côté, Stéphane et al. “The ability to regulate emotion is associated with greater well-being, income, and socioeconomic status.” Emotion (Washington, D.C.) vol. 10,6 (2010): 923-33. doi:10.1037/a0021156

2. Anxiety and Phobia Workbook, by Edmund J. Bourne, New Harbinger Publication, 2005

3. Lee, Jonathan L C et al. “Cannabidiol regulation of emotion and emotional memory processing: relevance for treating anxiety-related and substance abuse disorders.” British journal of pharmacology vol. 174,19 (2017): 3242-3256. doi:10.1111/bph.13724

4. Sales AJ, Fogaça MV, Sartim AG, Pereira VS, Wegener G, Guimarães FS, Joca SRL. Cannabidiol Induces Rapid and Sustained Antidepressant-Like Effects Through Increased BDNF Signaling and Synaptogenesis in the Prefrontal Cortex. Mol Neurobiol. 2019 Feb;56(2):1070-1081. doi: 10.1007/s12035-018-1143-4. Epub 2018 Jun 4. PMID: 29869197.

5. https://med.stanford.edu/news/all-news/2017/03/study-discovers-how-slow-breathing-induces-tranquility.html

6. Zhonghe Li, Madelyn Hsiao-Rei Hicks, The CES-D in Chinese American women: Construct validity, diagnostic validity for major depression, and cultural response bias, Psychiatry Research, Volume 175, Issue 3, 2010, Pages 227-232, ISSN 0165-1781, https://doi.org/10.1016/j.psychres.2009.03.007. (https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0165178109001073)

7. Desbordes G, Negi LT, Pace TW, Wallace BA, Raison CL, Schwartz EL. Effects of mindful-attention and compassion meditation training on amygdala response to emotional stimuli in an ordinary, non-meditative state. Front Hum Neurosci. 2012 Nov 1;6:292. doi: 10.3389/fnhum.2012.00292. PMID: 23125828; PMCID: PMC3485650.

Dinu Emanuel
Dinu Emanuel

Am absolvit facultatea de medicina in Spania la Autonomous in 2009 si din anul 2018 am inceput sa profesez la ReginaMaria ca medic generalist Am obtinut si acreditarea pentru bunele practici ale plantei de Marijuana, implicit si CBD

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *