Tot ce trebuie să știți despre boala Alzheimer

Tulburarea Alzheimer este descrisă ca fiind o boală ce afectează din punct de vedere neurologic.

Aceasta provoacă probleme în ceea ce privește memoria, gândirea, dar și comportamentul.

Vom afla mai multe despre această tulburare, care sunt simptomele sale, cum se diagnostichează, dar și cum se tratează, în rândurile de mai jos.

Dacă îți dorești să ai parte de o sumedenie de informații folositoare, te invităm să parcurgi în întregime acest articol!

Ce înseamnă tulburarea Alzheimer ?


Boala Alzheimer este vinovată pentru numeroase schimbări care se produc în corpul nostru după ce o contactăm.

Este de cele mai multe ori o cauză a demenței, a pierderii memoriei și produce, de altfel, numeroase afecțiuni cognitive.

Atunci când se agravează, Alzheimerul poate face persoana suferindă să nu se mai poată descurca independent din cauza simptomelor grave pe care le are. În 70%-80% din cazurile de demență, vinovată este boala Alzheimer.

Demență pe care Alzheimerul o provoacă nu este reversibilă. Alzheimerul este prezent în cea mai mare parte la persoanele de peste 65 de ani, însă nu este o boală normală a înaintării în vârstă. Aceasta distruge neuronii, care, nu se pot reface niciodată.

Simptome Alzheimer


Lista simptomelor bolii Alzheimer este una foarte lungă. Iată care sunt cele mai frecvente simptome ce apar din cauza Alzheimerului și care ar trebui să-ți dea de gandit:

  • Probleme de memorie. Este principalul simptom timpuriu pe care boala Alzheimer îl are. Cei care suferă de Alzheimer obișnuiesc să pună aceleași întrebări de repetate ori, și să spună în mod frecvent lucruri pe care le-au mai spus anterior, pentru că uită că au făcut asta cu puțin timp înainte. De asemenea, se pot pierde în locuri cunoscute și pot uita deseori ce voiau să spună.
  • Dificultăți de concentrare. În funcție de stadiul în care se află boala, persoanele suferinde pot avea dificultăți în a asculta ce spun alții, în a se concentra în diferite situații și chiar în a recunoaște cifre.
  • Dificultăți în activitățile de zi cu zi. Chiar și cele mai simple activități zilnice pot deveni dificil de realizat din cauza problemelor neurologice.
  • Nu îți dai seama de cât de repede sau încet trece timpul.
  • Uiți unde ai pus anumite lucruri sau te rătăcești des. De asemenea, nu mai apreciezi corect distanța față de anumite lucruri, cel mai des este experimentată în timpul șofatului.
  • Ai în cea mai mare parte a timpului o stare proastă de spirit, experimentezi de cele mai multe ori stări de apatie, depresie și anxietate. Poți deveni agresiv/ă sau irascibil/ă în anumite situații.

Diagnostic


Boala Alzheimer poate fi diagnosticată de medicul de familie, un medic neurolog sau un medic geriatru.

Inițial, medicul care se ocupă de diagnosticarea ta va analiza istoricul tău medical, dar și simptomele pe care le ai.

Ulterior va trebui să faci câteva analize și teste, precum analize de sânge, teste imagistice (RMN, CT PET) și testarea memoriei.

Cu toate că boala Alzheimer nu poate fi vindecată, depistarea ei din timp te poate ajuta să o ții pe loc, și să nu degenereze.

Depistarea din timp a bolii îți aduce doar avantaje, un specialist îți poate recomanda un tratament care să țină afecțiunea sub control, dar și diferite metode care te vor ajuta atât pe tine, cât și pe cei care au grijă de tine, să controlezi mai bine situația.

Stadii ale bolii Alzheimer


Boala Alzheimer își face apariția cu ceva timp înainte de apariția simptomelor, în funcție de stadiul în care se află, boala Alzheimer are diferite simptome și manifestări. Iată care sunt stadiile bolii:

  • Stadiul 1-3. Aceste stadii reprezintă principalul mod în care boala evoluează. Stadiul 1 nu se face remarcat în nici un fel. Deși este prezentă în organism, boala nu arată nici un simptom. În stadiul 2 și 3 boala începe să aibă un declin, declin care este însă ușor. Acesta își face simțită prezența prin simptome precum: uitarea și mici dificultăți de concentrare și atenție. În mod obișnuit, stadiul 3 apare cu aproximativ 7 ani înainte de apariția demenței pe fondul Alzheimerului.
  • Stadiul 4-7. Pe parcursul acestor stadii, boala își începe declinul, dinspre moderat, spre sever. Apare demența incipientă, care se agravează treptat, uitarea severă și dificultăți serioase în ceea ce privește concentrarea. Apar probleme cu incontinența urinară/intestinală, abilitatea de a vorbi este diminuată considerabil. De asemenea, au loc și schimbări semnificative de personalitate, apar halucinațiile, anxietatea și agitația. Acestea au loc în mare parte în stadiul 6, care durează aproximativ 2-3 ani. Stadiul 7, ultimul, este cel mai grav. Persoana care se află în acest stadiu nu mai poate comunica deloc, demența este într-un stadiu avansat, și are nevoie în permanență de o persoană care să îi poarte de grijă. Acest stadiu durează în medie un an sau doi.

Oamenii trăiesc în medie 8 ani după apariția simptomelor. Dar boala poate progresa rapid la unii oameni și lent la alții.

Vezi articolul nostru despre cât timp trăiește un om bolnav cu alzheimer.

Tratament


Deși nu există un tratament pentru Alzheimer în acest moment, există multe modalități de a trata simptomele și chiar de a ajuta la gestionarea progresiei bolii.

Unele studii spun că uleiul de CBD ajută la vindecarea Alzheimer-ului, sau măcar ajutor în gestionarea simptomelor.

Factori de risc


Există numeroși factori care favorizează apariția bolii Alzheimer, iată care sunt cei mai întâlniți:

  • Vârsta. Înaintarea în vârstă este un factor primordial care induce apariția bolii.
  • Istoric familial și genetică. Dacă unul dintre părinții tăi a suferit de această boală, și tu ești foarte predispus să o contactezi.
  • Sindromul down. Dacă o persoană suferă de sindromul down, este foarte posibil ca la un moment dat în viață, să se îmbolnăvească și de Alzheimer.
  • Traume la nivelul capului. Dacă în trecut ai avut traumatisme craniene, acest lucru poate favoriza apariția bolii alzheimer.
  • Poluarea aerului. Mediul în care trăim, care, în unele cazuri este din ce în ce mai poluat, ne poate afecta profund la nivel neuronal, făcând mai apoi ca boala să apară.
  • Consumul excesiv de alcool și fumatul. Aceste două obiceiuri nocive distrug la rândul lor neuronii. Acest lucru îl face și boala Alzheimer.
  • Somn slab calitativ. Un somn defectuos nu aduce nici un fel de beneficiu neuronilor, din contră, dacă nu dormi suficient, ești predispus la boala Alzheimer.

Când să vezi un doctor ?


Știi că trebuie să mergi la un doctor atunci când începi să te confrunți cu simptomele primordiale ale bolii.

Când ai impresia că ai început să uiți diferite lucruri și că ai probleme cu menținerea concentrării, știi că a venit momentul să vizitezi un medic.

Nu amâna vizita la medic! Nu uita, întotdeauna este mai bine să previi decât să tratezi.

Dinu Emanuel
Dinu Emanuel

Am absolvit facultatea de medicina in Spania la Autonomous in 2009 si din anul 2018 am inceput sa profesez la ReginaMaria ca medic generalist Am obtinut si acreditarea pentru bunele practici ale plantei de Marijuana, implicit si CBD

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *