Evoluția bolii Alzheimer

Boala Alzheimer este o  afecțiune care își face apariția în cea mai mare parte după vârsta de 65 de ani, aceasta are ca principale simptome pierderea memoriei, incoerența în vorbire și mai ales, este principala cauză a demenței.

Aceasta are 7 stadii de evoluție, nu se poate trata, dar cu ajutorul unor medicamente pentru alzheimer, poate fi ținută pe loc.

Vom discuta mai pe larg despre cele 7 etape ale bolii pe parcursul acestui articol, te invităm așadar să îl citești.

De ce apare boala Alzheimer ?


Această afecțiune apare, așa cum am menționat anterior, în cea mai mare parte, la persoanele care au trecut de vârsta de 65 de ani.

Vârsta nu este însă o regulă după care alzheimerul se ghidează. Din contră, oricine poate contacta aceasta boala.

În unele cazuri, boala apare după niște traumatisme craniene puternice, în urma cărora neuronii încep să-și reducă numărul și volumul.

De altfel, poate apărea și în cazul în care persoana în cauză a fost supusă de-a lungul timpului la stres îndelungat, a avut un program de somn insuficient. În plus, cauza apariției bolii poate fi și de ordin genetic sau de mediu.

Primele semne ale bolii Alzheimer


În prima etapă a bolii, cel puțin, simptomele nu își  fac simțită deloc prezența, cu toate că afecțiunea se dezvoltă în liniște la nivelul neuronilor.

Boala este cunoscută pentru debutul său înainte ca simptomele să își facă la rândul lor apariția.

Primele semne care apar, și care ar trebui să îți dea de gândit sunt: pierderea memoriei (în general atunci când este vorba despre informații ușor de reținut), îngreunarea activităților de zi cu zi, greutate în luarea deciziilor, dificultăți în aprecierea timpului, dar și neputință în orientarea corectă în spațiu.

Etapele bolii


Boala alzheimer se desfășoară în 7 etape, acestea reprezintă agravarea treptată a bolii, fiecare având proprietățile sale, iată care sunt aceste etape:

  • Etapa 1: Comportament exterior normal

Etapa inițială a bolii mai este denumită și “alzheimer preclinic”.

Acesta este stadiul în care boala își face apariția în organism, începând să afecteze neuronii, însă nu are efecte vizibile la exterior.

Etapa aceasta se poate întinde chiar și pe o perioadă de 10 ani, fără a fi depistată și fără a da vreun semn cum că boala se află în organism. Poate fi însă descoperită prin anumite teste și analize speciale.

  • Etapa 2: Modificări foarte ușoare

Este stadiul în care boala începe să își facă ușor-ușor apariția.

Însă dacă ignori semnele pe care organismul ți le dă, riști să nu-ți dai seama de prezența afecțiunii.

În etapa 2, memoria și gândirea sunt foarte puțin afectate, însă acest lucru nu îți afectează capacitatea de muncă sau alte lucruri de acest fel, așadar, este destul de greu să îți dai seama de aceste lucruri.

Dacă îi acorzi puțină atenție organismului tău, vei observa că ai ușoare pierderi de memorie în ceea ce privește lucruri care înainte îți erau foarte ușor de reținut. Îți va fi dificil să estimezi timpul, dar și să iei decizii zilnice.

  • Etapa 3: Declin ușor

Este stadiul în care poate apărea demența ușoară. În cea mai mare parte a cazurilor, în acest stadiu este identificată boala, deoarece simptomele își fac simțită prezența mai accentuat și devin evidente.

În această etapă, persoanei suferinde îi este destul de dificil să-și amintească întâmplări recente, ba chiar să își amintească și ce tocmai a spus.

Pune aceleași întrebări în mod repetat, îi vine din ce în ce mai greu să ia decizii raționale, să planifice lucruri și să se concentreze asupra anumitor lucruri, dar și să-și exprime gândurile și sentimentele.

De asemenea, în unele situații în care este pus/ă sub presiune, persoana poate avea schimbări radicale de comportament, poate deveni irascibilă, violentă etc.

  • Etapa 4: Declin moderat

Se mai numește și stadiul demenței moderate. Simptomele devin din ce în ce mai accentuate și evidente.

Apar des stări de confuzie și mai ales, de uitare. Începând cu acest stadiu, pacienții care suferă de alzheimer încep să aibă nevoie de o persoană care să-i îngrijească.

Printre simptomele prezente în acest stadiu se numără: persoanele suferinde uită unde se află, ce moment al zilei este, sau ce zi a săptămânii; au momente în care nu mai recunosc persoanele apropiate, nici măcar pe membrii familiei;  se rătăcesc în locuri foarte cunoscute; au nevoie de ajutor chiar și în cele mai banale activități (precum spălatul pe dinți, alegerea hainelor etc); devin suspicioși și confuzi față de membrii familiei.

  • Stadiul 5: Declin moderat sever

În acest stadiu, demența pune deja stăpânire pe pacient. Acesta are nevoie de asistare permanentă și nu se mai poate descurca singur.

Funcțiile obișnuite ale organismului continuă să se deterioreze, bolnavul are nevoie de ajutor pentru a mânca, se poate întâmpla, de asemenea, să nu mai poată nici măcar sa înghită, deoarece organismul nu îi mai funcționează cum trebuie.

Își pierde capacitatea de a vorbi coerent, și bineînțeles, nu mai este coerent nici în gandire sau gesturi.

  • Stadiul 6: Declin sever

Simptomele stadiului 5 se agravează din ce în ce mai tare, apare delirul.

Se poate întâmpla uneori ca pacientul să reușească să spună cuvinte sau fraze care au sens, însă acest lucru se întâmplă foarte rar.

  • Stadiul 7: Declin foarte sever

În acest stadiu nu se mai poate face nimic pentru bolnav.

Acesta nu se mai poate mișca singur, de altfel, îi va fi dificil chiar și să își țină capul drept și nu va mai putea nici măcar să stea în șezut, mobilitatea fiind afectată extrem de tare.

Mușchii devin rigizi, și apar reflexe bruște și anormale.

Cât trăiește un bolnav de alzheimer ?


Stadiul 1 poate dura chiar și până la 10 ani (atunci când boala este prezentă în organism însă nu este depistată deoarece nu are simptome la exterior).

De la descoperirea bolii (în general de la stadiul 2 sau 3), cu un tratament obișnuit, un bolnav de Alzheimer mai poate trai aproximativ 10 ani.

Bineînțeles, aceasta este o cifră estimată, durată de viață pentru bolnavii de alzheimer poate fi și mai mare, dar și mai mică.

Citeste:

Dinu Emanuel
Dinu Emanuel

Am absolvit facultatea de medicina in Spania la Autonomous in 2009 si din anul 2018 am inceput sa profesez la ReginaMaria ca medic generalist Am obtinut si acreditarea pentru bunele practici ale plantei de Marijuana, implicit si CBD

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *